Cazare
Detaliile despre cazarea studenților pentru anul universitar 2024-2025 vor fi actualizate începând cu luna septembrie.
Studenții FILS sunt cazați în următoarele cămine: P1, P10, P20 și P23.
*Pentru studenții de anul I, camera este distribuită aleatoriu.
Semnarea contractelor de cazare
Contractele de cazare se semnează în septembrie conform calendarului afișat. În ziua atribuită fiecărui an de studiu, studenții se prezintă la mediateca FILS (sala JA101) cu documentele necesare.
Calendar
Ridicarea repartițiilor și semnarea contractelor de cazare se vor face după următorul program, în mediateca FILS (sala JA101):
- Sâmbătă, 23 septembrie 2023: Studenții cazați pe perioada verii în căminele UNST POLITEHNICA București, în intervalul orar 10:00 – 12:30.
- Miercuri, 27 septembrie 2023:
Studenții anului I (licență) + cazuri sociale în intervalul orar 9:00 – 14:00
Studenții anului II (licență) în intervalul orar 14:00 – 15:30 - Joi, 28 septembrie 2023:
Studenții anului III în intervalul orar 9:00 – 11:30
Studenții anului IV în intervalul orar 12:00 – 14:00
Studenții la master (anii I + II) în intervalul orar 14:00 – 15:30 - Vineri, 29 septembrie 2023: Studenții străini (licență + master, toți anii) în intervalul orar 9:00 – 13:00.
Documente necesare
Pentru a obține repartiția și contractul de cazare, studenții trebuie să prezinte Comisiei de cazare următoarele documente:
- Cartea de identitate (original + copie; pe copie trebuie scris lizibil numărul de telefon mobil al studentului)
- Dovada plății online a tarifului de cazare
- Documentele doveditoare pentru gratuitate/reducere de tarif (acestea trebuie aduse în ziua alocată cazării), pentru categoriile de studenți menționate mai jos
Tarife cazare 2023-2024
- Pentru studenții la buget
– P1: 600 lei/lună
– P10 și P23: 290 lei/lună sau 825 lei/3 luni
– P20: 450 lei/lună sau 1275 lei/3 luni
- Pentru studenții la taxă
– P1: 660 lei/lună
– P10 și P23: 440 lei/lună
– P20: 550 lei/lună
- Studenți străini CPV
– Tarif: 440 lei loc/lună
- Studenți ERASMUS+ și alte programe similare
– P12: 120 euro loc/lună
Modalități de plată
Regia de cămin se va achita:
- Din contul fiecărui student deschis în platforma studenți.pub.ro secțiunea plăți;
- Prin ordin de plată cu menționarea următoarelor detalii la plată: nume și prenume, cămin, camera și luna pentru care se plătește, în următoarele conturi:
- Pentru studenții români (cont în lei):
Universitatea Nationala de Stiinta si Tehnologie Politehnica din Bucuresti – CUI 48467613
-> BCR – IBAN RO96RNCB0723000506250268; SWIFT: RNCBROBU
-> BRD – IBAN RO60BRDE410SV94285524100; SWIFT: BRDEROBU
- Pentru studenții străini (cont în EURO):
Universitatea Nationala de Stiinta si Tehnologie Politehnica din Bucuresti – CUI 48467613
-> BCR – IBAN: RO49RNCB0723000506250338
-> BRD – IBAN: RO32BRDE410SV59022704100
Categoriile de studenți cu gratuitate/reducere
Categoriile de studenți cazați și care se încadrează în categoriile prevăzute de legislație sunt scutiți de plata taxei de cazare. În aceste categorii intră: copiii de cadre didactice și didactice auxiliare, bursierii statului român, studenții străini scutiți de plata taxelor de școlarizare, orfanii de un părinte sau de ambii părinți, copii din familii monoparentale.
Studenții cu dizabilități (handicap grav sau sever) beneficiază de reducere la plata regiei de cămin cu 50%.
Documente necesare pentru gratuitate/reducere:
- Adeverință fiu cadru didactic/didactic auxiliar/pensionar cadru didactic, vizată de Inspectoratul Școlar Județean sau universitate
- Certificat de deces părinte/părinți
- Adeverință de handicap
- Adeverință de la centrul de plasament/certificate de deces
- Dovezi familie monoparentală
Gratuitatea se acordă la cazarea în căminele P2-P11, P16, P17, P18, P21-P27, Leu A. Pentru căminele P1, P12, P20 și Leu D se acordă o reducere echivalentă cu subvenția la cazare.