Cereri care se depun obligatoriu în luna septembrie – anul universitar 2026-2027
În perioada 07.09.2026 – 18.09.2026, la secretariatul FILS se depun cererile administrative pentru anul universitar 2026-2027. Pentru întrebări: office_fils@upb.ro.
Cereri care pot fi depuse:
- PROMOVAREA ANULUI CU DEROGARE
Conform art. 24 din Procedura privind promovarea anului universitar cu derogare, trecerea în anul superior se poate face dacă au fost obținute:- minim 35 de puncte de credit – pentru promovarea în anul II
- minim 95 de puncte de credit – pentru promovarea în anul III
- minim 155 de puncte de credit – pentru promovarea în anul IV
- REFACEREA ANULUI DE STUDII
- REÎNMATRICULARE
- ÎNTRERUPEREA STUDIILOR (pentru studenții din anii II-IV)
- REVENIREA DIN ÎNTRERUPEREA STUDIILOR
- MOBILITATE PERMANENTĂ
- RECUNOAȘTEREA TAXEI UNEI DISCIPLINE (pentru disciplinele achitate în anul universitar 2025-2026 la care studentul nu a participat)
Procedurile și regulamentele pot fi consultate aici.
ADMITERE 2026 – An pregătitor de limba română (cetățeni UE și refugiați)
Pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru persoanele cu statut de refugiat în România care doresc înscrierea la anul pregătitor de limba română, în cadrul admiterii 2026, în perioada 22.06.2026 – 31.07.2026, trimiteți documentele scanate la adresa de e-mail office_fils@upb.ro pentru obținerea atestatului de la CNRED. Toate detaliile aici.
Sesiune restanțe 2026
Planificarea sesiunii de restanțe este disponibilă aici.